Președintele executiv al clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat duminică seară, după meciul cu Steaua, scor 1-1, că echipa pregătită de Edward Iordănescu a fost net superioară grupării bucureștene și că gazdele au avut noroc la faza la care au egalat.
„Până la urmă e bun și un punct. Am făcut un meci perfect, dar din păcate a venit acea fază pe final. Cei de la Steaua au avut șansă la acea lovitură liberă, dar eu cred că am fost net superiori. Dacă ne spunea cineva că nu vom pierde acest meci ne bucuram, așa că acum ne bucurăm că nu am pierdut și că am bifat a noua partidă fără înfrângere„, a spus Răducan.
Formația Steaua a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată duminică seară, pe Arena Națională, în compania echipei Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XV-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Muniru ’86 pentru gazde și Răduț ‘5 pentru oaspeți.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER